vineri, 18 mai 2012

Despre suflet si initierile ezoterice

Va prezint mai jos informati foarte importante despre pasii evolutiei noastre spirituale in 2012, sub ghidare divina.

Voi incerca mai jos, cu infinita iubire, bucurie si respect sa vorbim despre SUFLET si implicatiile lui pe drumul desavarsirii noastre spirituale.
Un mesaj de la Djwhal Khul, mesaj transmis prin Alice A. Bailey
"Exista multe modalitati pentru a defini si a întelege sufletul. Pentru început, am putea spune ca sufletul este intermediarul între personalitatea încarnata pe Pamânt si monada sau spiritul din ceruri. Pentru toate încarnarile cuiva pâna la cea de-a patra initiere, sufletul este ghidul si profesorul personalitatii. La cea de-a patra initiere, corpul sufletesc, sau corpul cauzal, este ars în mod mistic, iar sufletul se întoarce în monada, încheindu-si scopul si functia pe care le-a avut de-a lungul multelor încarnari petrecute de-a lungul epocilor. Monada, sau spiritul, devine acum ghid si profesor pentru suflet. Materia este vehiculul pentru exprimarea sufletului în acest plan, întocmai asa cum, într-un plan mai înalt, sufletul serveste ca vehicul de expresie pentru spirit.
Sufletul nu este nici spirit, nici materie, ci este relatia dintre cele doua. Este legatura care mijloceste între Dumnezeu si forma.
Sufletul este un alt nume pentru aspectul Christic.

Sufletul este, de asemenea, calitatea pe care o manifesta orice forma. Este acea calitate subtila care distinge un element de altul. La regnul vegetal, el este cel care determina daca se va manifesta o floare sau un morcov. Sufletul îndeplineste aceeasi functie si la regnul animal. Tot ceea ce a fost creat are un suflet. Sufletul constient de sine al omului se afla în legatura cu sufletele tuturor fiintelor. El face parte integranta din sufletul universal. Noul val din psihologie va reusi în viitor sa demonstreze, în fine, existenta sufletului. Este tragic faptul ca în domeniul psihologiei, 98% dintre formele de psihologie care se învata actualmente nu recunosc în preceptele lor existenta sufletului sau a spiritului."

Intradevar SUFLETUL contine scanteia de dumnezeire din noi, legatura permanenta cu Divinitatea Creatoare si este astfel o manifestare, la nivelul lui specific, a principiului Hristic.

SUFLETUl este poarta de manifestare a intuitiei noastre,
cea prin care aflam cum trebuie sa pasim pe calea vietii noastre,
in manifestarea planului vietii noastre cu care am venit pe Pamant , in aceasta intrupare.

SUFLETUL nostru ca intreg este compus din multe, multe alte subdiviziuni; fiecare chakra, organ , celula, atom,...au SUFLET.
Nu-i asa ca e mare bucurie, incantare copilareasca, sa ne vedem multiplicati SUFLETESTE , in noi insine, de atatea ori ?

Ori de cate ori nu ne apreciem suficient, corespunzator realitatii noastre divine, producem , inconstient dar sesizabil,
distorsiuni sau pierderi din SUFLETUL NOSTRU. Ne simtim vlaguiti energetic, vaduviti de bucuriile zilnice si ca urmare, daca ramanem in aceasta stare, complet defavorabila noua, primim din ce mai putin lumina si energie divina., si cadem mai mult in capcanele negativitatii care se hraneste din neplacerile noastre.

Prin BUCURIA SUFLETULUI, comuniunea cu binecuvantarile divine ale fiecarei clipe, calme, frumoase, majestuos de simple si profunde,
acumulam energie de manifestare, energia vietii.
Deci atentie si PROTEJATI SUFLETUL.
Aveti nevoie de el pentru a trai fericiti, a primi conexiunea permanenta cu Divinitatea si a va reintregii astfel in Divinitatea Creatoare.
Cereti energiilor SUFLETULUI sa se intoarca la voi, purificate de tot ceea ce nu va apartine si MENTINETI-va SUFLETUL INTREG, pentru a reusi evolutia spirituala si reconectarea cu Divinitatea. Este un drum lung si glorios pana la Tatal Creator....

Explicatii :
In sistemul nostru planetar sunt posibile 9 initieri, sapte din ele pot fi luate pe Pamant.
Dupa cele noua initieri putem incepe sa lucram pentru intierile din cele sapte planuri cosmice.

Prima initiere : controlul asupra corpului fizic si a tentatiilor fizice.
A doua initiere : controlul si stapanirea emotiilor- sacrificiul si moartea dorintei; daruirea are ca rezultat atractia , disipata apoi in devotiune.
Iisus Hristos a primit a doua initiere la Botezul in apa Iordanului.
A treia initiere : controlul mental, fuziunea sufletului cu Sinele Superior, energiile dimensiunii a 5 a sau mai inalte de atat; discipolul incepe sa primeasca energii direct de la monada , Tatal Ceresc.
Iisus Hristos a primit a treia initiere la Schimbarea la Fata.
A patra initiere : Renuntarea la interes personal si viata personala in favoarea intereselor mai inalte, in serviciul Planului Divin.
Corpul cauzal, sufletesc este ars in lumina si SUFLETUL fuzioneaza cu Monada Creatoare.
Renuntand la tot ce e lumesc ( familie, bani, statut social, reputatie si viata personala) se atinge eliberarea din roata incarnarilor. Viitoarele reincarnari sunt pe deplin voluntare, serviciu voluntar, pentru ca initiatul a devenit membru definitiv si permanent al Ierarhiei Spirituale. Energiile grupului sau de 12 suflete ii devin accesibile pentru serviciu in slujba binelui si evolutiei planetare.
Iisus Hristos a primit a patra initiere la Crucificare.
A cincea initiere (prima initiere cosmica) : vine curand dupa a patra, este fuziunea completa a constiintei cu Monada , Spiritul.
Dupa initierea a cincea se poate pastra corpul fizic cu care s-a atins acest nivel sau se poate construi unul nou.
Iisus Hristos a primit a cincea initiere la Reinviere (revelatie)
A sasea initiere : ASCENSIUNEA ca Maestru Inaltat ; fuziunea luminii Monadei cu corpul fizic care se transforma in lumina, fiind inlocuit de Corpul de lumina. Recent este posibil de ascensionat in corp fizic, locuind pe deplin Corpul de lumina (corp alcatuit din lumina pe care acea persoana a manifestat-o in insiruirea sa de incarnari, eliberand minim 51% din totalitatea karmei personale). La acest nivel persoana isi indeplineste complet dharma sa, misiunea cu care a venit pe Pamant, constientizand ca este Dumnezeu si toti cei pe care ii intalneste sunt Dumnezeu umbland pe Pamant.Ascensiunea produce un efect pozitiv foarte puternic al familiei de 144 de suflete.
Ne apropiem de un moment de ascensiune in masa , legat de evolutia spirituala a logosului nostru planetar Sanat Kumara. Odata inaltati ajungem sub jurisdictia din Shamballa, eliberati de karma planetara. In momentul ascensiunii chakra 16 a coborat in locul chakrei 12, chakrele dimensiunii a patra sunt deja asezate si completate, pentru a atinge constienta dimensiunii a cincea.
Ascensiunea aduce capacitate de materializare si dematerializare instantanee.

Suntem ajutati de Ierarhiile spirituale ale celor 12 Raze Divine in manifestare pe planeta mama Pamant pentru desavarsire prin initierile exoterice .

Informatii si detalii despre ce sunt, cum se desfasoara, cum se primesc initierile in fiinta noastra fizica si energetica aveti la urmatoarele adrese :

- initierea intaia Nasterea in energie cristica, cu ajutorului lui St Germaine si a Ierarhiilor spirituale ale Razei Divine a 7 a, raza Transformarii spirituale si a Magiei ceremoniale; initierea a doua Botezul cristic daruita prin actiunea Razei divine a sasea, Raza devotiunii si idealismului, si a Lordului Sananda Iisus Hristos; initierea a treia Schimbarea sub influenta Razei a cincea a cunoasterii si creatiei divine perfecte si a maestrului Hilarion le gasiti explicate la :
http://energiavindecatoareaculorilor.blogspot.com/2012/03/portalul-pentru-initierea-treia.html

- initierea a patra Renuntarea la Ego sub influenta razei a patra a armoniei prin conflict si a arhanghelului Gabriel este prezentata la :
http://energiavindecatoareaculorilor.blogspot.com/2012/04/portalul-pentru-initierea-patra.html

- initierea a cincea Revelatia, traita ghidati de cu Raza 1 a Ordinii , Vointei si Puterii Divine si arhanghelul MIhail la :
http://energiavindecatoareaculorilor.blogspot.com/2012/05/portalul-pentru-initierea-cincea.html

In fiecare luna energiile initierilor se adauga una dupa alta, activandu-se la maxim in jurul datei de 21 ale fiecarei luni, pregatindu-ne pentru mari eveneimente. Cele 12-13 initieri prin portaluri de lumina la datele 21 din 2012, activeaza cele 12 filamente AND cu noile coduri de Lumina, creaza sistemul de 12 chakre si va ridica in Constiinta Cosmica si Maestrie. Lucrand initierile, transmutand, vindecand si iubind toate aspectele voastre proprii ca Lumina si Umbra , veti creea propriul Avatar de Lumina

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
Director web luxdesign28.ro Alterative Medicine Blogs - BlogCatalog Blog DirectoryClickLink.ro